Acordurile de tip vertical (distribuție exclusivă)

Contractele verticale ce impun restricții distribuitorului pot fi permise dacă nu exclud în mod semnificativ concurența. Dacă producătorul nu deține o cotă mare de piață (sub 30-40%), iar clauza de exclusivitate nu depășește 5 ani, de obicei se încadrează în așa-numitele „exceptări pe categorii”. Legea concurenței admite astfel de acorduri verticale, deoarece pot genera eficiență (producătorul investește în marketing, distribuitorul dedică resurse). Totuși, dacă exclusivitatea blochează accesul competitorilor, se poate considera o încălcare. Consiliul Concurenței analizează cota părților, accesul altor producători la rețeaua de distribuție și efectul asupra prețului final. Principiul general e să nu se abuzeze de putere de piață pentru a limita sever consumatorii.